naim new uniti

Naim de Romania

 

Audioconcept si jack-fi.ro incep anul in forta si va propun un prim eveniment major din seria pregatita pentru 2017. Un eveniment cu un format mai special, dedicat mai degraba prelegerii pe care invitatul special o va sustine si minirecitalului de jazz live cu care veti fi delectati .

Exista o sansa  sa putem prezenta si unul dintre noile Naim Uniti, serie care se anunta fabuloasa, dar e important ca acestea sa ajunga in Romania cu macar doua zile inainte de eveniment, pentru cateva teste.

Si fiindca am adus vorba de invitat, este vorba despre Mark Raggett, export sales manager la Naim, una dintre cele mai importante persoane din board-ul celebrei companii britanice. In avanpremiera lansarii oficiale in Romania a noii serii Uniti, Mark Raggett va sustine o scurta prelegere despre ce e important la aceasta noua serie si despre detaliile generale care fac tehnologia si designul Naim sa fie atat de speciale.

Mark este una dintre figurile legendare de la Naim, unde a venit in 1983. Cinci ani mai tarziu ia o pauza si merge la The Chord Company, unde ajunge repede production manager, dar se intoarce la Naim in 1993, unde isi incepe ascensiunea. Timp de zece ani conduce departamentul de service, dupa care preia vanzarile pentru Marea Britanie, iar din 2015 este seful departamentului de vanzari externe.

Nu in ultimul rand, evenimentul va fi asezonat cu un recital de jazz live, sustinut de saxofonistul Catalin Milea si de chitaristul Dan Mitrofan. Scoliti in strainatate si considerati printre cei mai speciali instrumentisti de jazz contemporani, Catalin si Dan vor prezenta publicului, in exclusivitate, cateva piese de pe albumul pe care-l vor lansa in aceasta primavara impreuna cu revista Sunete.

Va asteptam, asadar, la inca un eveniment de clasa marca Audioconcept pe care suntem siguri ca-l veti gusta din plin.

Sambata, 28 ianuarie, intre orele 10-14, in showroom-ul Audioconcept. Prelegerea lui Mark Raggett va avea loc la ora 11:00, iar concertul de jazz la ora 13:00.

Echipa lui Jack   

web-banner-naim_v3.1