Binecunoscutul constructor francez Focal, unul dintre liderii mondiali din domeniul producţiei de boxe Hi-Fi, nu se dezminte nici în materie de accesorii care implică folosirea de difuzoare miniaturale. Într-o ceremonie desfăşurată recent, juriul EISA* (European Imaging and Sound Association) a ales în unanimitate Focal Spirit One drept produsul anului la categoria căşti. Francezii au început să se obişnuiască astfel cu postura de vedetă, ei primind cel puţin 2-3 distincţii pe an la diferite categorii.
Premiul este cu atât mai important cu cât este primul model de căşti scos vreodată de Focal, seriozitatea şi profesionalismul constructorilor francezi fiind astfel recunoscute la nivel internaţional. Uşoare, elegante şi extrem de confortabile, căştile Spirit One ies din tiparul unui accesoriu cu stil şi reuşesc să păstreze nealterate dezideratele de calitate şi excelenţă împământenite în filozofia brandului Focal. Construite din aluminiu anodizat, având finisaje extraordinare, Spirit One oferă un sunet ce a fost definit ca extrem de curat, nealterat. Mai mult, comenzile de pe fir sunt compatibile cu orice music player marca Apple, astfel că posesorii de iPhone sau iPod nu pot decât să fie fericiţi.
Dacă doriţi să testaţi căştile Focal Spirit One, nu trebuie decât să faceţi o vizită în showroom-ul nostru din strada General Ion Dragalina nr. 3, sector 5. Veţi face astfel cunoştinţă cu un premiant. Sau poate cu mai mulţi!
* European Imaging and Sound Association este un organism european format din editorii a 50 de publicaţii continentale din 19 ţări. Prima ediţie a Premiilor EISA a avut loc în 1982, când s-au decernat doar premii pentru echipamente fotografice, categoriile crescând ulterior, odată cu revoluţia tehnologică globală.











































Telefon:
