Telefon: 0724.065.445

Deschidere

Asus, DAC-uri cu pedigree

Lansare in Romania Asus Essence DAC

 

Intr-o perioada in care restrangerea activitatii este cuvantul de ordine, Audioconcept si jack-fi.ro reusesc sa sparga inca o data tiparele si sa iasa din rand cu o actiune de exceptie: un parteneriat de reprezentare cu Asus Romania, pentru distributia in tara noastra a liniei Essence, DAC-urile produse de renumita firma.

Asus, probabil cel mai mare producator din domeniul IT din lume, profitand de expertiza din domeniul componentelor audio pentru computere, a decis sa exploreze taramul audiofil si sa construiasca o excelenta linie de convertoare Digital-to-Analog, linie foarte bine primita de public. Beneficiind de recenzii dintre cele mai bune, fie ca vorbim de publicatii de profil, fie ca ne referim la bloggeri pasionati, DAC-urile Asus reusesc sa se faca remarcate atat prin calitatea constructiei si aspect, cat mai ales prin performantele de care sunt in stare.

Intr-o vizita facuta in urma cu cateva saptamani la sediul Audioconcept, domnul Ian Lu, Territory Product Manager pentru Europa din partea Asus (care va veni din Taiwan pentru a fi prezent la evenimentul de lansare de sambata), a ramas impresionat de showroom si de echipa, astfel ca propunerea de colaborare a fost doar o continuare fireasca. Am decis ca impreuna sa punem la cale lansarea oficiala in Romania a DAC-urilor Asus, astfel ca acest lucru se va intampla sambata, 7 iunie, in cadrul unui eveniment de anvergura, asa cum v-am obisnuit ca se intampla la Audioconcept, cu multe surprize extrem de placute.

Lansarea va avea drept invitat special unul dintre cei mai importanti muzicieni contemporani din Romania, Electric Brother, care va va propune sa luati parte la un foarte interesant experiment live. Electric Brother nu este doar un muzician de exceptie, ci si un extraordinar compozitor, aranjor si producator, autor de instalatii de sunet, precum si un foarte talentat scriitor de muzica pentru film sau reclame. Cel mai recent album al sau, Pe Pamant (o excelenta calatorie etno-electronica prin muzica traditionala de pe toate meridianele), poate fi descarcat in format digital din apple store. Mai multe detalii aici:

http://www.electricbrother.ro/

Vom avea parte si de un discurs mai tehnic, care va fi sustinut de Dan Gheorghe, unul dintre cei mai buni bloggeri din domeniul audio romanesc (proprietarul blogului headmania.org), cel care va va destainui din tainele unui pasionat care a recenzat cateva dintre DAC-urile Asus. Iata cele doua dintre ele:

http://headmania.org/2014/05/16/asus-xonar-essence-one-review/

http://headmania.org/2014/05/30/asus-xonar-essence-iii-review/

Un alt punct de interes al evenimentului va fi degustarea de vinuri italienesti Prosecco, vinuri spumante extrem de fine si de racoritoare, perfecte pentru zilele de vara. Vinurile vor fi puse la dispozitie de partenerul nostru, compania Vinimondo, unul dintre cei mai importanti importatori de vinuri din Romania, care ne-a promis ca va aduce la eveniment si una dintre cele mai celebre marci de prosecco, Villa Sandi, un vin alb foarte delicat si echilibrat, cu arome fructate. Mai multe detalii despre partenerul nostru gasiti pe www.vinimondo.ro

Ultimul punct culminant al evenimentului va fi tombola cu importante premii Asus puse la dispozitie de Asus Romania, la care singura conditie de participare este sa fiti prezent la eveniment si sa completati formularul de participare. Iata lista premiilor:

  1. http://www.asus.com/Sound_Cards_and_DigitaltoAnalog_Converters/Xonar_Essence_STX/
  2. http://www.asus.com/Sound_Cards_and_DigitaltoAnalog_Converters/Xonar_U7/
  3. http://www.asus.com/Sound_Cards_and_DigitaltoAnalog_Converters/Xonar_U3/

Va fi, suntem siguri, inca un eveniment grandios marca Audioconcept, de la care speram ca nu veti lipsi. Va asteptam sambata, 7 iunie, intre orele 11:00 – 16:00, in showroom-ul Audioconcept.

Echipa lui Jack

Deschidere1

Amintiri despre Big Bang

Odata Big Bang-ul consumat, ne bucuram ca suntem inca in viata si ca cel putin unii dintre noi vor putea macar sa viseze ca, intr-o buna zi, vor avea acasa un sistem de genul celui prezentat sambata la Audioconcept. Dupa cum v-am anuntat in materialele de promovare, sistemul a fost departe de a fi unul ieftin, dar ideea cu care s-a plecat in conceperea lui a fost asa numita cost no object, o incercare de a sarbatori cei 10 ani de existenta a companiei Audioconcept printr-un sistem cu sunet de referinta. Si de a oferi prietenilor sansa sa asculte unele dintre cele mai speciale boxe construite vreodata, impresionantele Martin Logan CLX Art, boxe full electrostatice, tehnologie care s-ar putea dovedi extrem de atractiva pentru toti cei care isi construiesc sau cumpara case moderne, in care tratamentele acustice sint aproape imposibil de aplicat.

Ne-am facut un obicei din a tranforma zilele de sambata in evenimente de mai mica sau mai mare anvergura, iar prietenii audiofili care ne sunt oaspeti stiu despre ce e vorba. Showroom-ul Audioconcept a fost iar plin si le multumim tuturor celor care sunt parte a tuturor acestor intamplari frumoase.

Fiindca, la urma urmei, totul se rezuma la experientele frumoase pe care le traiesti in compania unui sunet de calitate si a muzicii care-ti place, iar un sistem de calitate, fie el mai ieftin sau mai scump, este nu doar o suma de componente, ci o investitie in propria stare de bine.

Echipa lui Jack

Pentru conformitate, iata sistemul complet folosit la evenimentul de sambata:

Sursa digitala: MSB Diamond DAC IV

Sursa analogica: Kuzma turntable + Dynavector + Pass

Preamplificare: Octave Jubilee (tuburi)

Amplificare: 2 x monoblocuri power VTL MB450s3 (tuburi, 450W/ch)

Boxe: Martin Logan CLX Aniversary (full electrostatice)

Subwoofers: 2 x Martin Logan Descent i

Cabluri: Chord, Neotech, Kimber, DIY

Foto articol 10 ani

Big Bang-ul audiofiliei din Romania

Asa cum am promis in ultima vreme, organizam sambata un eveniment menit sa revolutioneze modul in care ascultam muzica, un adevarat Big Bang al audiofiliei din Romania, eveniment despre care s-a scris atat in vechile texte mayase, cat si in manuscrisele de la Marea Moarta sau in previziunile lui Nostradamus… Si pe care echipa Audioconcept il transpune in realitate, dupa saptamani de munca…
Acest eveniment este mai mult decat o auditie sau lansare de produs in sine, fiindca el coincide cu aniversarea a 10 ani de cand compania Audioconcept a luat fiinta. Un deceniu in care Audioconcept a crescut alaturi de audiofilii romani si in care a propus, dincolo de branduri de renume si produse impecabile, servicii si manifestari de exceptie, asa cum se anunta si aceasta adevarata revolutie sonora. Astfel, evenimentul de sambata se vrea si o incununare a intregii noastre experiente acumulate in acesti 10 ani.
Totul de va derula sambata, 10 mai 2014, in showroom-ul Audioconcept din str. General Ion Dragalina nr. 3. Va asteptam cu drag!
Echipa lui Jack

Harman-Revel_F206-3

Revel F206 – 5 stele in presa nordica

O recenzie foarte proaspata aparuta in revista norvegiana Lyd & Bilde (publicatie din domeniul Hi-Fi care mai apare in limbile suedeza si daneza) vine sa confirme ceea ce se scrie pe mai toate meridianele despre noua serie Performa 3 a producatorului american Revel.

Mai exact, editorul Sven Bilen a acordat calificativul aproape maxim, 5 stele din 6 posibile, modelului Revel Performa 3 F206, pentru “neutralitatea, balansul si dinamica excelente, care au ca rezultanta un sunet final foarte modern si cu atitudine”.

Recenzia elogioasa se incheie cu urmatoarea fraza: “F206 behave well at all times featuring a reproduction that is easy to live with, and which can be combined with much of the electronics that are on the market. The speakers will soon be your best friends in the listening room, they have a sound that you will appreciate, and they are very flexible in terms of how to place them in the room. Excellent!”.

Va reamintim, modelul Performa 3 F206 va fi in centrul evenimentului de sambata, 3 mai, atunci cand are loc lansarea oficiala in Romania a brandului Revel. Va asteptam!

Echipa lui Jack

 

Revel 3

Lansare oficiala Revel in Romania

Audioconcept si jack-fi.ro organizeaza sambata, 3 mai, lansarea oficiala in Romania a brandului American de boxe Revel, membru al Harman International Group.Prezentarea se va face pe modelul Performa 3 F206, unul dintre cele mai proaspete si mai reusite modele ale producatorului american.

Modelul F206 este exemplu elocvent de boxa care arata foarte bine si suna extraordinar, lucruri de care va veti putea convinge sambata. Dincolo de aspectul de clasa, dat de combinatia de alb si negru (modelul prezentat), sunetul este cel care da consistenta brandului. Recunoscuti ca fiind unii dintre cei mai exigenti din industrie, inginerii de la Harman (care au inventat, printre multe altele, platforma pneumatica circulara ce permitea schimbarea seturilor de boxe in numai cateva secunde, pentru a face teste elocvente, tinand cont de faptul ca memoria aurala nu tine, la majoritatea oamenilor, mai mult de cateva secunde) au reusit sa reduca pana aproape de eliminare amprenta de coloratura a produsului final.

Recenziile elogioase din presa de specialitate nu au intarziat sa apara, astfel ca noile modele din gama Performa 3 au ajuns rapid unele dintre cele mai dorite modele de boxe din gama lor de pret. Iata si un citat din recenzia jurnalistilor englezi de la Hi-Fi News, una dintre cele mai respectate publicatii de profil: “A neutral presentation with real transparency allows it to convey music with emotion and without fatigue, and it will also tolerate being placed fairly close to walls. Whether playing a simplyrecorded vocal or a complex orchestral piece, it seemed able to get to the heart of the music. A must-hear for anyone shopping in this price range.”.

 

Echipalui Jack

poza 26 aprilie

Sisteme audiofile pentru camere netratate acustic

Multa vreme ne-am intrebat ce-am face daca am fi nevoiti, la un moment dat, sa ne mutam intr-o mansarda sau sa ne reinstalam sistemele audio in camere improprii, cu pereti si tavan de rigips si, foarte probabil, si niste glasvanduri moderne in dotare. Un tablou destul de des intalnit printre tinerii audiofili, fiindca aproape ca nu exista casa moderna fara cativa metri patrati de rigips sau spatii vitrate. Ca sa nu amintim de tribul audiofililor exilati la mansarda de catre nevestele fara prea multa intelegere fata de notiunea de de spatiu de auditie.

Avand toate aceste ipoteze in minte, ne-am apucat sa pierdem niste nopti, asa cum ii sta bine unui audiofil pasionat, si sa facem teste peste teste. Ce a iesit a depasit orice asteptari si vrem sa va convingeti personal de asta. Subliniem, camera in care se va face demonstratia nu doar ca este total atipica, dar este chiar ostila (conform canoanelor) unor conditii de auditie decente (rigips si multe suprafete reflectante), fiindca nu dispune de niciun artificiu menit sa imbunatateasca in vreun fel rezultatul final (nu exista niciun tratament acustic, difusere de sunet, capcane de bas, power conditioner sau alte solutii cunoscute). Sa recunoastem, conditii despre care cei mai multi audiofili le-ar considera sinucigase, mai alea in cazul unei prezentari publica. Bineinteles, nu este exclus sa apara mici imperfectiuni datorate problemelor spatiului, dar rezultatul final este unul mult peste ceea ce se poate obtine, in conditiile date, aplicand solutii conventionale.

Nu sintem ipocriti, sistemul pe care-l vom folosi la demonstratie nu este unul ieftin, dar nici unul care sa impuna vizitarea mai multor banci cu cagula pe fata. Un sistem decent care poate fi solutia ideala pentru orice spatiu atipic in care nu se pot aplica, din diverse ratiuni, tratamente acustice sau de alta natura.

Va asteptam sambata, 26 aprilie, intre orele 11:00 – 16:00, pentru un eveniment audiofil total atipic, dar foarte interesant, care va demonta, speram mitul conform caruia rigipsul si audiofilia sint precum apa si uleiul.

Echipa lui Jack

IMPORTANT

Datorita faptului ca spatiul de auditie este limitat, vom putea invita simultan doar maximum 2-3 persoane (in ordinea sosirii), pentru sesiuni de auditie de aproximativ 30 de minute fiecare. Intre timp, ceilalti oaspeti se pot delecta cu diversele sisteme aflate in celelalte camere, in compania unui ceai sau a unei cafele fierbinti. Multumim pentru intelegere!

 

 

Happy Easter 2014

Sarbatori Fericite!

Echipa Audioconcept va doreste sa aveti sarbatori frumoase si muzica de calitate!

Va anuntam ca programul de lucru la showroom-ul Audioconcept inceteaza astazi, Sambata, 19 aprilie, ora 16, si va fi reluat Marti, 22 Aprilie, incepand cu ora 12:00. In aceasta perioada se pot face doar comenzi online, care vor fi procesate incepand cu ziua de marti, 22 Aprilie.
Easter

indiana line

Sambete deschise la Audioconcept-19 aprilie

Sisteme ieftine cu Indiana Line

Continuand experimentul demarat sambata trecuta, in care am cuplat la boxe Indiana Line mai multe amplificatoare vintage, va invitam in Sambata Mare, daca sunteti in Bucuresti si vreti sa evadati putin din obligatii, sa va convingeti ca exista solutii pentru sisteme audio decente si la bani putini.

Vom pregati doua sisteme (stereo si multicanal), construite exclusiv pe linii de boxe Indiana Line, ca sa subliniem faptul ca acest brand este de departe unul best buy si ca, in conditii de buget foarte limitat, se poate face un compromis care are ca rezultat un sunet mai mult decat decent, mai ales daca tinem cont de sumele investite.

Am facut si un calcul sumar si iata ce-a iesit: o pereche de Nota 250 (boxe de sub 800 lei PERECHEA, preferatele noastre), cuplata cu un amplificator second hand de 3-4 sute de lei (e plin internetul de oferte) si un DAC ieftin (dar foarte decent, in cazul nostru multipremiatul Arcam rPac, la pretul de lista de 800 lei), asta inseamna un sistem stereo complet de sub 500 de euro (aproximativ 2000 de lei). Plecand de la premisa ca un computer/laptop cu muzica se gaseste in fiecare casa, iata o solutie extraordinara, mai ales in privinta raportului pret/calitate, pentru orice audiofil aflat la inceput de drum, sau pentru cei cu bugete foarte limitate, dar care doresc sa aiba un sunet mult peste banii platiti.

Oricum, va asteptam sambata ca sa va convingeti de excelentele prestatii ale unor boxe foarte ieftine, dar foarte frumos finisate si mai ales foarte “sunatoare”. Totul se desfasoara ca de obicei, in showroom-ul Audioconcept din str. General Ion Dragalina nr. 3, intre orele 11:00 – 16:00.

Echipa lui Jack

 

Pro-Ac Loudspeakers

Sambete deschise la Audioconcept-Reeditare ProAc D30R

Ca urmare a succesului de care s-a bucurat, printre cei prezenti la lansarea oficiala, prestatia modelului ProAc D30R, am decis sa prelungim prezentarea sistemelor (stereo si multicanal) ce includ acest model pentru inca un weekend, oferindu-le astfel si celor care si-au dorit sa participe la lansare, dar n-au reusit sa ajunga, ocazia sa le asculte.
Initial, pentru ziua de maine aveam in plan o lansare grandioasa a unuia dintre cele mai speciale branduri americane de boxe, Revel, ale carui modele ne-au impresionat foarte mult. Aglomeratia din ultimele zile si faptul ca n-am reusit sa punem la punct toate detaliile ne-au convins sa amanam pentru 1-2 saptamani aceasta lansare, fiindca nu ne place sa facem lucrurile pe fuga (cei care ne sunt oaspeti la aceste evenimente stiu despre ce vorbim) si pentru ca Revel merita toata atentia. Va asiguram insa ca asteptarea va merita fiecare secunda…
Va asteptam, asadar, sambata, 12 aprilie, intre orele 11:00 – 16:00, in showroom-ul Audioconcept, pentru o reeditare la scara mai mica a lansarii modelului ProAc amintit. Fiind o Sambata Deschisa si nu o lansare propriuzisa, in celelalte camere veti putea testa/asculta diverse sisteme, in principal unul cu cele mai bune boxe de sub 1000 de lei pe care le-am ascultat vreodata, Indiana Line Nota 250.
Echipa lui Jack

Revel deschidere

Revel – High End AA (american si accesibil)

Aparut in anii ’90 ca o necesitate a companiei Harman International (cel mai mare concern Hi-Fi din lume) de a oferi o solutie-pereche High End mai accesibila pentru electronicele Mark Levinson si Lexicon, Revel a reusit performanta sa ajunga, in scurta vreme, unul dintre cele mai importante branduri de boxe de peste Ocean si ulterior si in lume, datorita in primul rand excelentului raport calitate/pret. Fara a avea, initial, stralucirea si fineturile in finisaje ale altor companii, Revel au surprins de fiecare data prin sunetul mare, dar in acelasi timp echilibrat, rotund si foarte detaliat, calitati pentru care multi audiofili au reusit sa treaca peste criteriul estetic. In ultimii ani insa, succesul inregistrat i-a determinat pe inginerii de la Revel sa puna mai mult accent pe design-ul cabinetelor, in primul rand, si au migrat incet de la niste cabinete extrem de sobre, minimaliste, chiar austere, la unele la care se simte din plin faptul ca niste designeri specializati chiar si-au facut treaba.
Recunoscuti ca fiind unii dintre cei mai exigenti din industrie, inginerii de la Harman (care au inventat, printre multe altele, platforma pneumatica circulara ce permitea schimbarea seturilor de boxe in numai cateva secunde, pentru a face teste elocvente, tinand cont de faptul ca memoria aurala nu tine, la majoritatea oamenilor, mai mult de cateva secunde) au reusit sa reduca pana aproape de eliminare amprenta de coloratura a produsului final.
Despre propriile creatii, inginerilor de la Revel le place sa spuna ca “o boxa buna este cea care reuseste sa furnizeze frumusete si performanta la tine acasa”. In perioada urmatoare, Audioconcept si jack-fi.ro vor organiza o lansare oficiala in Romania a brandului Revel, despre care va vom informa la momentul potrivit.

There are no products
Wishlist 0
Continue Shopping